Noblețe și demnitate, bune maniere, emoții estetice și educație aristocrată, generozitate și cumpătare, severitate, clemență și reguli nescrise.
În esență, o lecție de viață guvernată de firescul bunului-simț.
Fii manierat! • Și vesel! • Învață să pierzi! • Ocolește filistinul! • Căsătorește-te cu omul potrivit! • Vorbește limpede! • Conversează! • Îmbracă-te corect! • Gândește drept!
Dar tot ce contează, în cele din urmă, este să nu-ți dorești să te deosebești prea tare de ceilalți, prin vestimentație. Poți atrage atenția cel mult prin ținuta perfect asortată, ca un cameleon fericit doar atunci când reușește să ajungă la aceeași nuanță de verde cu aceea a frunzei pe care s-a așezat.
Copiii învață limbile străine [...] tot de la bone sau de la filles d´au-pair. Fie o miss englezoaică sau o gouvernante franțuzoaică, întotdeauna numai femei, sunt aduse în casă nu doar ca să-i supravegheze, ci și ca să-i învețe o limbă străină. Copiii de nobili învață limba străină exclusiv de la vorbitori nativi. Nimănui nu i-ar trece prin minte să pună o bonă nemțoaică să le vorbească celor mici în engleză sau în franceză. Încetul cu încetul și spaniola se impune ca limbă din categoria celor de ținută, și în primul rând utilă peste tot în lume. În pofida izolării în care trăiesc aristocrații în castelele lor, copiii primesc educație cosmopolită.
De la sine înțeles, orice nobil, și mai ales cel catolic, călătorește o dată în viață la Roma, străbate însetat toate muzeele, bisericile, Basilica di San Pietro și Colosseumul, și eventual nu lasă să-i scape nici Londra, nici Parisul. Cei impetuoși ajung chiar și până la New York sau Buenos Aires, mai ales în tinerețe, la vremea studiilor. Nu degeaba se cheamă acea perioadă a vieții „anii de ucenicie și de călătorie“. Și nu are nimic de-a face cu un concediu. Nobilul o denumește călătorie de formare și o prețuiește nespus. Dar odată ce a luat în primire moștenirea și întreaga povară, a întemeiat o familie și au apărut primii copii, preferă să rămână acasă și să urmeze calea cea dreaptă.
„Este vorba de șapca de baseball care, în afară de cozoroc, o structură din plastic în culorile de bază (roșu, albastru, verde), prezintă, la ceafă, un sistem de prindere cu arici care permite ajustarea în funcție de diametrul capului: «o singură dimensiune pentru toți.» Acest arici reprezintă simbolul hotărâtor al proletarului, umilind cumpărătorul, împovărându-l cu ceea ce altădată era datoria vânzătorului, de a avea la dispoziție toate mărimile… Și cât de des se implică direct proletarul, cu toată inima, în acest joc urât, punându-și șapca invers, cu cozorocul la spate, aducând ariciul pe frunte, să fie cât mai vizibil. Mândru în sinea lui de obiectul de preț, o-mărime-pentru-toți, dorind să dezvăluie tuturor secretul șepcii și al superiorității pe care ea i-o conferă.“ - Paul Fussell, Decelarea diferențelor
Autor
Christine Gräfin von Brühl face parte din familia contelui Heinrich von Brühl, căruia Dresda îi datorează terasa cu același nume. S-a născut pe 31 decembrie 1962, la Accra, în Ghana, și a crescut ca fiică de diplomați în Ghana, la Londra și Singapore. Tatăl ei este Dietrich Graf von Brühl și mama ei Maria Octavia Gräfin von Waldburg zu Wolfegg und Waldsee. În prezent este jurnalistă și autoare de cărți cu un enorm succes.
