Arta listelor

Arta listelor


Dominique Loreau
colecţia savoir-vivre
traducere: Georgeta Cristian
ilustraţia copertei: Ana Wagner
135 x 210 mm; 256 pp.
broşată, cu clape
ISBN 978-606-8564-57-9

preț: 39,90 lei
Comandă

++Măreşte imaginea
>>Răsfoieşte

Stabilită în Japonia de peste douăzeci de ani, Dominique Loreau este pă­trunsă de maniera de viaţă a ţării sale de adopţie, ce se bazează pe principiul Moins pour plus aplicat în toate domeniile, de la materie până la spirit. Purifică-ţi sufletul, goleşte-ţi şifonierul, renunţă la cumpărăturile compulsive, mănâncă frugal, îngrijeşte-ţi corpul şi numai atunci îţi vei bucura şi spiritul. De la arta de a vă simţi bine chez vous la arta de a fi fericiţi en vous, Dominique Loreau transpune prin­cipiile Orientului pentru Occident, plecând de la dictonul japonez care spune că: „Perfecţiunea nu constă în a face lucruri neobişnuite, ci în a face lucruri obişnuite într-un mod neobişnuit.“

L I S T E L E ,   O   C H E S T I U N E   D E   P E R S O N A L I T A T E

Cu toții facem o listă, o sută de liste, o sută una de liste. Cumpărături, întâlniri, evenimente, priorități.
Dar speranțe?
Când ați făcut ultima dată o listă a speranțelor?

Listele care „condensează“ timpul • Un stil fără reguli: arta de a te mulţumi cu puţin • Dorinţele şi visurile cele mai nebuneşti • Inventarul emoţiilor • Suferinţa are un nume • Nu poza în victimă • Principiul contrariilor • Concentreză-te pe soluţii, nu pe probleme • Evadare şi imaginaţie • Lucruri elegante • Clipe unice • Văzul: culori, forme, volume, lumini… • Mirosul • Gustul • Simţul tactil • Auzul, sunetele • Cum să te hrăneşti cu muzică • Listele pentru împletirea simţurilor

„Notez data, locul şi ora, apoi încep să consemnez – îmi place acest cuvânt – o grămadă de fleacuri, de gânduri, de senzaţii de ieri şi de azi. Sunt grefierul timpului, grefierul vieţii mele. […] al fascinaţiei urmei […] al punctelor fixe ale trecutului, al întâmplărilor trăite, al emoţiilor simţite […] ca să hrănesc percepţia mea, a celorlalţi, a lumii.“ - PHILIPPE LEJEUNE, Dragă jurnalule

„Moleskine, legendarul carneţel ne­gru al lui Van Gogh, Matisse sau Hemingway, pe care, an de an, am notat culori şi chipuri, anecdote, lucruri văzute, titluri de cântece, nume de hoteluri, citate împrăştiate, de la Yourcenar la Picabia, de la Aristotel la Bob Dylan… Comoară mică adunată în timp, alcătuită din proverbe amerindiene şi kurde, din statistici, din expresii argotice auzite pe stradă sau în bistro, din trivialităţi remarcate în reviste, din reflecţii făcute în călătorii sau din reportaje ori interviuri, mate­rialul de bază pentru ceea ce va deveni mai târziu o carte sau un articol de ziar; perle preţioase, uneori începuturi pentru ceea ce va urma. Deseori, am găsit acolo titlurile filmelor pe care le-am văzut, ale cărţilor pe care le-am citit, o idee pentru o frază-cheie dintr-un discurs pe care îl pregăteam, minuscule şi nepreţuite volume negre. Ele erau instrumentul meu de lucru…“ - PHILIPPE LABRO, Să cazi de şapte ori şi să te ridici de opt ori

„Obiectele sunt făcute ca să salveze prezentul. Ele reprezintă un soi de  proiecte. Amintirile au menirea de a ne salva copilăria şi tinereţea: asta e un fel de datorie pe care adultul o are faţă de copilul care a fost cândva.
Trebuie să recunoaştem meritul tinereţii noastre, cu tot ce a însemnat ea. Tinereţea a fost vremea uceniciei noastre.“ - SIMONE DE BEAUVOIR, fragment din filmul documentar Sartre inédit, despre Jean-Paul Sartre şi Simone de Beauvoir, realizat de Madeleine Gobeil-Noël şi Claude Lanzmann (1967, Radio Canada)

„Fiecare gând al nostru, fiecare cuvânt al nostru creează viitorul.“ - LOUISE HAY, Poți să-ți vindeci viața

Autori

Edwige Martin

Alberto Manguel

Sandra Newman

Vezi mai multi autori

Contact

Baroque Books & Arts

 Adresă: Str. Aviator Ștefan Sănătescu, nr. 53A, sector 1

Telefon/Fax: (+40) 212242725

E-mail:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Hartă