„Ambiția volumului e strict documentară. Am recuperat date și informații despre numeroasele organizații create în primii ani de după căderea comunismului. Multe riscau să fie uitate. Cine mai știe astăzi ceva despre Alianța Leopardul sau despre Partidul Muncii Birocratice sau despre Partidul Liber Schimbist sau despre Partidul Eroilor Căzuți pentru Libertatea Eroilor Rămaşi în Viaţă Afectaţi de Gloanţele Barbare? Am recuperat, în unele cazuri, detalii picante despre asemenea partide, care au fost, ca și altele, expresia unei mobilizări politice entuziaste, care venea după lungi decenii de «regim de partid monopolist», cum a numit Raymond Aron totalitarismul de stânga, dezvoltat în țările din centrul și estul Europei.“ CRISTIAN PREDA
Alianța Leopardul • Partidul Muncii Birocratice • Partidul Liber Schimbist • Partidul Eroilor Căzuți pentru Libertatea Eroilor Rămași în Viață Afectați de Gloanțele Barbare • Alianța Muncitorească „Libertatea“ Anticomunistă și Antifascistă • Alianța pentru Mogoșoaia • Alianța pentru Municipiul Oltenița PNL + PNȚCD • Alianța Românească din Zăbala • Mișcarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului • Mișcarea pentru noul Mehedinți • Mișcarea pentru noul Giurgiu • Partidul Casa Română a Europei Democratice • Partidul Antitotalitarist „Jos Nomenclatura“ • Partidul Democrat al Unității Satului Românesc • Partidul Mișcarea Națională „Scutul Patriei“ • Partidul Național al Automobiliștilor • Partidul Particularilor • Partidul Reîntregirii – Opțiunea Daco-latină • Partidul Renașterii Județelor Abuziv Desființate
Autor:
Cristian Preda este profesor de științe politice la Universitatea din București, unde predă din 1992. A publicat mai multe volume despre evoluția gândirii politice românești (Modernitatea politică și românismul, Nemira, 1998; Occidentul nostru, Nemira, 1999; Staulul și sirena. Dilemele unui marxist român, Nemira, 2002; Contribuții la istoria intelectuală a politicii românești, Meridiane, 2003), Despre istoria liberalismului (Le libéralisme du désespoir. Tradition libérale et critique du totalitarisme dans les années 1938–1960, Editura Universității din București, 2000; Liberalismul, Humanitas, 2003; Mic dicționar de gândire politică liberală, Humanitas, 2004), precum și despre sisteme electorale și politica românească (Tranziție, liberalism și națiune, Nemira, 2001; România postcomunistă și România interbelică, Meridiane, 2002; Partide și alegeri în România postcomunistă, Nemira, 2005; Regimul, partidele și sistemul politic din România, Nemira, 2008 – împreună cu Sorina Soare; Eseuri politice, Nemira, 2009). A tradus de asemenea în română autori precum Benjamin Constant, François Guizot, Alexis de Tocqueville, Raymond Aron sau Pierre Manent.
Ultimele publicații: Rumânii fericiți. Vot și putere de la 1831 până în prezent, Polirom, 2011; Democratizzazione in Romania. Regime, partiti e sistema de partiti, Aracne Editrice, Roma, 2012 (împreună cu Sorina Soare); Introducere în știința politică, Polirom, 2013 (ediția a doua); Dumnezeu a trântit telecomanda, Curtea Veche, 2014.